FESTIVALUL PRIETENIEI LA ORĂŞTIE

festivalul prieteniei orastie 2016 logo

Comunicat – Municipiul Orăştie se transformă pentru cinci zile într-un orăşel al prieteniei, creativităţii, al ajutorării şi al zâmbetului. Toate acestea la Festivalul Prieteniei, unde programele sunt realizate împreună cu elevi şi profesori din diferite instituţii de învăţământ şi alţi parteneri locali. Programul se desfăşoară între 18-22 aprilie 2016, astfel: luni este ziua dedicată artelor frumoase, marţi ecologia este cuvântul de ordine, miercuri ne aducem aminte de ce însemna viaţa dacilor tocmai pe aceste meleaguri, joi sportul intră în acţiune iar vineri este ziua Galei, eveniment care se va desfăşura la Sala Asta, unde vor fi premiaţi, la scenă deschisă, toţi câştigătorii. Aici vor participa şi oficialităţile oraşului, printre care primar ing. Ovidiu Bălan, conferenţiarul bucureştean Cătălin Dupu, prof. Rodica Dimulescu, împreună cu profesorii coordonatori ai evenimentelor, şi Gabriel Viţonescu.  La Festivalul Prieteniei sunt mulţi câstigători pentru că şi implicarea este pe măsură. Nici spitalul din oraş nu va fi ocolit, gestul elevilor din Orăştie fiind unul al surprizei. Programul compex este organizat de către Primăria Municipiului Orăştie,    Centrul Artă pentru Viaţă Bucureşti,   Colegiul Naţional Aurel Vlaicu,     Liceul Tehnologic Nicolaus Olahus, Școala  Gimnazială  Dr. Aurel Vlad şi Școala  Gimnazială Dominic Stanca. Sambata toti elevii vor fi invitati la vizionarea filmul romanesc Surprize in lant.

Festivalul Prieteniei este o poartă a cunoaşterii, deschisă către toţi locuitorii din municipiul Orăştie, cu scopul construirii unei cetăţi mai bune şi frumoase.

Advertisements

3 thoughts on “FESTIVALUL PRIETENIEI LA ORĂŞTIE

  1. Reblogged this on Istorie Evanghelica and commented:
    Un eveniment cultural la care Cătălin Dupu va fi prezent nu numai în calitate de co-organizator, ci și în calitate de participant la manifestările care se vor desfășura pe parcursul festivalului. El își va aduce contribuția la secțiunea dedicată artelor frumoase.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s