Romanul Sfarsitul nu e totul

Volumul prezent este aniversar pentru că rotunjeşte un număr frumos pentru mine şi cititori – 20. Avem în faţă a XX-a carte pe care o public, după un drum pornit înainte de anul 2000…

Asemenea unei poveşti a început totul, cu Povestiri din zăpadă şi multă pasiune.

Numai Dumnezeu ştia că voi ajunge până aici. Eu nu bănuiam că am să scriu atât şi, un secret, nu doresc să mă opresc chiar deloc. Unele dintre scrieri mi-aş dori să le văd şi ecranizate, aşa cum s-a întâmplat cu Cartea care a schimbat lumea şi Frânturi de speranţă.

Să nu vă îngrijoraţi – nu urmează detalii despre narațiune ori deznodământ.

Pentru că situaţiile din aceste pagini sunt inspirate după fapte reale, numele personajelor au fost schimbate iar orice asemănare, se înţelege, nu este intenţionată.

Comisarul Gabriel Voinescu apare şi în istoria ce urmează şi, pentru curioşi, în volumele: Viaţa are un singur sens, Sublimul imperfecţiunii, Copilărie la început de mile-niu, Cine știe ce aduc zorile?, O zi perfectă și Diamantul Ierusalimului.

Mulțumesc soției mele Andrada şi prietenilor de aici și de departe, care sunt alături de noi în realizarea diverselor lucrări, din țară și străinătate. Fără ei nu am putea merge mai departe, de aceea spunem ca Bunul Dumnezeu să-i binecuvinteze.

Mulțumiri speciale:

– prietenilor noştri Dan şi Oana, pentru cadoul Las Vegas şi împrejurimi;

– pentru Nicoleta Voiculescu, Emilia Voiculescu, Doina Tisler şi Lucreţia Pisău, în casa cărora am scris mai mult de jumătate din această carte. Portrete ale acestora sunt schiţate şi-n acest volum.

– pentru Dan Deac şi Mihaela – în apartamentul lor am lucrat bine la roman.

D-ul Ghiţă Pisău este evocat în capitolul în care scriu despre Gheorghe Arnăutu. Şi soţia sa Lucreţia este amintită în aceste pagini.

Mă bucură mult mesajele unor diverşi cititori care îmi scriu: Am citit toate cărţile dvs. care au ajuns la noi. – cititor, România

     Romanul mi-a plăcut tare mult. Aşteptam să termin un capitol şi să văd ce se întâmplă după. Să mai scrieţi! – cititor, SUA.

     Era necesară apariţia unui asemenea roman. – MG, citi-toare.

     Versurile din volum, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul celorlalte cărţi, aparţin subsemnatului.

Capitolul Planuri de sărbători şi parte din Va urma pot    fi adaptate uşor şi pentru a se juca un moment teatral, piesă într-un act,  de sărbători.   

Cartea va intra în campania Citeşti şi câştigi pe care am iniţiat-o în anul 2013, cu scopul ca oamenii care doresc să lectureze cărţile pe care le-am scris şi nu le pot avea, să le oferim gratuit. Sigur, recomandarea volumului este o idee bună. Da, sunt deschis întâlnirii cu cititorii, indiferent de vârstă şi locaţie.

De ce sunt atât de sigur că sfârşitul nu e totul? Vom afla împreună, pagină cu pagină.

Tot aici, Marius Silveşan scrie un studiu intitulat Sens şi verticalitate, despre Viaţa are un singur sens.

Advertisements

Din prefata cartii VIATA ARE UN SINGUR SENS

 MAI întâi pornim spre Mexic pentru a descoperi de ce viaţa are un singur sens şi suntem alături de comisarul Gabriel Voinescu, personaj cunoscut multor cititori.

Prin nuvela Întâlnirea, cartea mai aduce în faţa noastră un mare erou. Şi român. Pentru că există aşa ceva. Să spunem fabulos pentru acest erou este prea puţin. Veţi vedea de ce.

Să nu vă îngrijoraţi – nu urmează detalii despre narațiune ori deznodământ.

Cu Frânturi de speranţă s-a întâmplat asemenea unui scenariu de film. În primăvara lui 2016 mă gândeam la o povestire a cărui subiect să fie legat de viaţa unui pictor. Dar cum lucram la altă carte, m-am potolit.

Însă în vara aceluiaş an m-a sunat pictorul Dan Merişca, povestindu-mi că ar fi interesat de un proiect filmat, ceva cu o televiziune, un clip, actorie, viaţa unui pictor şamd.

Plănuim un scurt-metraj dar după o lună discutăm să scriu scenariul pentru un film de lung-metraj, pe care apoi să îl şi regizez. Şi aşa a apărut nuvela şi filmul, în care joacă şi Andrada Dupu.

Până acum mi s-a mai întâmplat ceva asemănător cu scenariul de la filmul de mediu-metraj, Cartea care a schimbat lumea, care a devenit capitol din romanul Ambasadorul.

Un lucru care trebuie semnalat, comisarul Gabriel Voinescu apare pentru prima oară pe ecran în filmul Frânturi de speranţă şi este interpretat de Dan Stoica.

Comisarul Gabriel Voinescu mai apare în volumele Sublimul imperfecţiunii, Copilărie la început de mileniu, Cine știe ce aduc zorile?, O zi perfectă și Diamantul Ierusalimului.

Pentru că situaţile din aceste pagini sunt inspirate după fapte reale, numele personajelor au fost schimbate iar orice asemănare, se înţelege, nu este intenţionată.

Mă bucur mult să primesc mesaje de la diverşi cititori care îmi scriu: Am recomandat cartea dvs şi lui… Colega mea doreşte să aibă şi ea această carte. La noi în casă, toţi au citit romanul.        

     Poemele din volum aparţin subsemnatului.

Cartea va intra în campania Citeşti şi câştigi pe care am iniţiat-o în anul 2013, cu scopul ca oamenii care doresc să lectureze cărţile pe care le-am scris şi nu le pot avea, să le oferim gratuit.

Viaţa are un singur sens. Am ajuns şi noi la această concluzie?

Mulțumesc soției mele Andrada pentru dragostea și ajutorul ei ca multe proiecte să le putem duce la îndeplinire.